Românii au fost ironizaţi din nou în Franţa, în cadrul unei emisiuni radiofonice, în care umoristul francez de origine marocană Jamel Debbouze a propus o soluţie "salvatoare" pentru echipa de fotbal a Hexagonului, respectiv un căpitan român care să cerşească mingea.
Actorul, umoristul şi producătorul francez de origine marocană Jamel Debbouze a fost invitat săptămâna trecută la o emisiune a postului de radio Rire et Chansons, cu ocazia lansării unui nou DVD al său, "Tout sur Jamel".
În timpul discuţiilor despre viaţa sa, umoristul este întrerupt de un apel telefonic de la preşedintele francez Nicolas Sarkozy, susţine el. Intrând în joc, prezentatorul emisiunii îl întreabă dacă îl consiliază pe şeful statului francez, cerându-i ca exemplu, o reformă propusă de el. "Expulzarea romilor este ideea ta?", îl întreabă moderatorul. "Da", răspunde Debbouze, "pentru că mă enervează". "Sunt mulţi români", continuă el.
"Dar românii sunt buni la fotbal", vine replica moderatorului.
"Da, este adevărat", îi răspunde umoristul. "Ar trebui să avem un căpitan român în echipa Franţei. Îţi imaginezi un căpitan român? Vă rog, daţi-mi mingea (...) pentru copii. Asta va face un român", conchide el, referindu-se la cerşetorii romi tot mai numeroşi în Franţa.
Aceasta nu este prima dată când românii sunt ironizaţi în emisiunile satirice din Franţa. La 16 aprilie, Jonathan Lambert, un cunoscut umorist francez, a interpretat "salutul românesc" în cadrul emisiunii emisiunii "On n'est pas couchés", transmisă de postul de televiziune France 2, la o oră de maximă audienţă. Privirea umilă, palma întinsă şi tonul rugător au fost elementele prin care Jonatahan Lambert a ilustrat salutul românesc. Gestul francezului a generat dezbateri aprinse în rândul opiniei publice din cele două ţări.
Românii au fost ironizaţi din nou în Franţa, în cadrul unei emisiuni radiofonice