După ce a intrat de două ori în greva foamei, Jozef Scop este acum liber să părăsească țara. Asta pentru că interdicția i-a fost ridicată, dar cu condiția ca la fiecare proces pe care îl are să se prezinte în boxă. Avocatul său, Teofil Drugărin, susține faptul că sârbul nu a încălcat nicio lege românească și că, de fapt, ar fi fost răpit de pe teritoriul statului vecin.
Potrivit avocatului său, interlopul sârb a primit interdicţia de a părăsi localitatea. ”Este vorba despre un dosar în care are calitatea de complice, deci, i se aduce o învinuire mult mai puţin gravă, alături de alţi învinuiţi, Marius Drăgan, zis Ciulan, Anoaica Nicolae, zis Ninel, Preda Ion şi alte câteva persoane, vreo 11 în total”, a declarat avocatul Teofil Drugărin.
Judecătoria Oraviţa i-a revocat în cursul acestei săptămâni, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată pe bază de ordonanţă de către procuror, astfel că, Jozef Scop se poate întoarce liniştit în Serbia, cu condiţia să se prezinte la procesele din România.