- Cultural - nr. 899 / 26 Noiembrie, 2011 Era mereu in costumul de scena al frumusetii si adevarului. Profesiunea de credinta, umbletul prin teatru, arderea sub reflectoarele scenei, dialogurile sale, privirile, gesturile, semnul crucii pe care stia cu adevarat sa-l faca veneau din frumusetea fiintei si adevarul lumii. Acum, se imbraca in costumul de scena al luminii neinserate a cerului vesnic, cu aceeasi credinta cu care si-a masurat 74 de ani viata; respectand-o, daruind-o, implinind-o. Vorbim, astfel, despre actorul Teatrului National din Targu-Mures, Aurel Stefanescu, la frangerea zbaterii sale pamantesti, la trecerea pragului Dincolo, unde sa poata vesnici. A fost actorul, regizorul, traducatorul, omul care a reverberat sensuri ale iubirii; stiind ca iubirea invarte lumea mai departe; stiind, precum Poetul, ca fara iubire ne-am teme de viata. A fost actorul inteligent, inscriindu-si fiecare pas intr-un ideal cultural. Si-a onorat, neintrerupt, menirea pe care talentul i-a hotarat-o. N-a ratacit, caci nu s-a indoit nicicand de inminunarea prin arta spectacolului de teatru. A avut decenta, sensibilitate, vointa de bine, consecventa in a-i transmite publicului deslusiri ale vietii. A stralucit, in idee si joc scenic, in creatie si reverberatie scenica in spectacolele Cum va place de Shakespeare, Comedie de moda veche de Arbuzov, Steaua fara nume de Mihail Sebastian, Casatoria de Gogol, Nu ucideti caii verzi de Radu Iftimovici, Livada cu visini de Cehov, D-ale Carnavalului si Napasta de I.L.Caragiale, Burghezul gentilom de Moliere, Rata salbatica de Ibsen, Trasura la scara de Mihai Ispirescu. A pus in sutele de roluri interpretate dumnezeire. Din fiecare rol a facut o lume. Iar din teatru si-a facut juramant. Era intelept pe scena si in viata. Pe langa cumsecadenie si cumpatare, avea demnitate in vorba si infaptuire, iar in vibratia sufletului si a gandului avea