Scandalurile şi discuţiile în care au fost implicaţi în ultima vreme, precum şi rezultatele slabe ale Stelei, i-au adus pe fraţii Costea în vizorul fanilor. Cei aproximativ 6000 de suporteri prezenţi în această seară pe Naţional Arena pentru a urmări meciul cu FC Braşov i-au huiduit copios pe cei doi olteni atunci când crainicul stadionului a prezentat echipa de start a Stelei.
Fanii care asistă la meciul din această seară au avut şi un motiv de bucurie înainte de startul partidei. În momentul în care s-a anunţat rezultatul meciului de la Târgu Jiu, meci în care Pandurii a învins cu 3-0 pe Rapid, toţi spectatorii au aplaudat eşecul marii rivale bucureştene.
Un alt moment jenant, de această dată pentru organizatori, s-a produs tot în momentul prezentării "unsprezecelui" de start al grupării roş-albastre. Organizatorii au uitat să afişeze lângă numele lui Iliev şi Emaghara şi pozele celor doi fotbalişti pe "cubul" electronic de pe Naţional Arena.
Scandalurile şi discuţiile în care au fost implicaţi în ultima vreme, precum şi rezultatele slabe ale Stelei, i-au adus pe fraţii Costea în vizorul fanilor. Cei aproximativ 6000 de suporteri prezenţi în această seară pe Naţional Arena pentru a urmări meciul cu FC Braşov i-au huiduit copios pe cei doi olteni atunci când crainicul stadionului a prezentat echipa de start a Stelei.
Fanii care asistă la meciul din această seară au avut şi un motiv de bucurie înainte de startul partidei. În momentul în care s-a anunţat rezultatul meciului de la Târgu Jiu, meci în care Pandurii a învins cu 3-0 pe Rapid, toţi spectatorii au aplaudat eşecul marii rivale bucureştene.
Un alt moment jenant, de această dată pentru organizatori, s-a produs tot în momentul prezentării "unsprezecelui" de start al grupării roş-albastre. Organizatorii au uitat să afişeze lângă numele lui Iliev şi Emaghara şi pozele celor doi fotbal