Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaziune fiscala de milioane de euro in judet

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

Petrica Balteanu• Serviciul de Investigare a Fraudelor a finalizat anul acesta cercetarile in 230 de dosare penale privind infractiuni economice, dintre care cele mai multe se refera la evaziune fiscala

Din pricina crizei, la nivelul judetului Iasi, fenomenul evaziunii fiscale a inregistrat o usoara crestere. Anul acesta, pana in prezent, Serviciul de Investigare a Fraudelor a finalizat cercetarile in nici mai mult nici mai putin de 230 de dosare penale privind savarsirea unor infractiuni economice, cum ar fi evaziune fiscala si inselaciuni. Prejudiciul adus bugetului statului in dosarele mentionate este de milioane de euro. "In toate dosarele am propus trimiterea in judecata a faptuitorilor si recuperarea prejudiciului", a declarat Petrica Balteanu, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor.

De altfel, in urma cu doua zile a fost finalizat un control al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ce a vizat modul in care au fost solutionate sau in care se fac cercetarile in dosarele cu infractiuni economice de la parchetele iesene. Asta deoarece exista mai multe dosare de acest gen care au fost deschise de foarte mult timp, iar anchetele nu au fost finalizate. Cele mai multe se refera la privatizarea unor societati comerciale cu capital de stat infiintate in perioada comunista, cum ar fi SC Nicolina SA sau SC Nectar SA din Pascani.

De asemenea, unul dintre cele mai vechi dosare care nu a fost inca finalizat se refera la jocul piramidal Delphin. Dosarul a fost deschis de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) in 2006, dupa ce s-a constatat ca mai multe persoane din judetele Moldovei au fost inselate de acest joc piramidal numit Delphin. In dosar sunt implicate peste 120 de persoane. Cei care doreau sa intre in jocul piramidal erau obligati sa plateasca o taxa de intrar

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump după inaugurare: România vă urează mult succes

Mediafax acum 9 ore
„Felicitări preşedintelui @realDonaldTrump pentru inaugurare! România, un partener strategic apropiat al SUA, vă urează mult succes pentru acest nou mandat important”, scrie preşedintele României pe platforma X. El adaugă că avem nevoie de o legătur

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 5 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°