Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au făcut, ieri, mai multe controale la casele de schimb valutar de pe raza municipiului Braşov
La acțiune au participat 12 poliţişti, care au „vizitat“ 15 case de schimb valutar, fiind controlat modul în care se efectuează paza transportului de valori, dacă personalul caselor de schimb valutar respectă prevederile legale cu privire la transportul, manipularea, depozitarea valorilor monetare, precum și existenţa mijloacelor tehnice de securitate şi funcţionarea optimă a acestora la casele de schimb valutar.
Polițiștii au dat șase amenzi, de câte 2.000 lei fiecare, pentru încălcarea prevederilor legale privind transportul valorilor, nerespectarea planurilor de pază avizate de Poliţie, precum și efectuarea de colectare valori de la casele de schimb valutar cu autoturisme neamenajate corespunzător şi cu personal neavizat şi neinstruit.