Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa, (re)venim!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

La a treia participare în cupele europene, Energia Pandurii Târgu Jiu îşi propune să se califice în primăvara europeană după „dubla“ cu italienii de la Pallamano Intini Noci

Cap de serie, Energia Pandurii Târgu Jiu a avut parte de un adversar accesibil în turul III al Cupei Cupelor, debutanta Pallamano Intini Noci. Jocul tur are loc duminică, de la ora 20.00, la Noci, iar returul este programat pe 3 decembrie, la Târgu Jiu. Dacă, în trecut, Energia a fost eliminată încă din runda inaugurală, de Gumarny Zubri (Cehia) şi FC Porto Vitalis (Portugalia), ambele dispute contând pentru Cupa EHF, de această dată gorjenii cred că au şanse să meargă mai departe. Italienii au fost „vizionaţi“ de români, iar tehnicianul Liviu Andrieş crede că echipa sa e favorită la calificare. „Revenim în Europa. E a treia participare a noastră într-o cupă europeană. Sper ca anul acesta să fie cu succes şi să trecem un tur. Asta ne dorim cu toţii. Am vizionat echipa adversă. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche pentru că e un meci greu de cupe europene. Sunt două partide de calificare în care orice gol contează mult, aşa că trebuie să fim precauţi şi să pregătim bine meciurile. Au jucători cu experienţă care au jucat la echipe naţionale, au jucat prin campionate din Spania şi Franţa. Dar, ţinând cont de valoarea celor două campionate din care provin echipele, avem 55% şanse de calificare. Acum avem o experienţă în cupele europene. Sper să ne calificăm“, a declarat Andrieş. Energia Pandurii are în palmares o singură victorie în cupele europene, cu cehii, şi trei înfrângeri.

Motivaţi şi cu burta goală

Energia a plecat de ieri la Noci, via Bari, cu avionul, şi a deplasat 16 jucători şi tot atâţia oficiali. Reprezentanţii sponsorilor echipei gorjene s-au îngrămădit să facă deplasarea în Italia, dar salariile jucătorilor sunt restante de luni bune. „Din punct de ved

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°