Alege piesa care îţi place ca design, material şi culoare, dar nu uita că rolul principal al unui scaun este să te facă să te simţi confortabil.
Mai mult decât în orice alt sezon, iarna petrecem minute în şir cocoloşiţi în fotoliul preferat - aşezat, de regulă, în living -, cu o carte în mână şi un ceai sau un pahar cu vin prin apropiere. Tocmai de aceea piesa de mobilier de care te bucuri în momentele de relaxare dinainte de culcare trebuie să-ţi meargă la suflet: să fie confortabilă, făcută dintr-un material pe placul tău, să aibă o culoare care nu te deranjează vizual.
Piaţa este plină de fotolii, făcute în serie mică sau pe bandă rulantă, după zeci de modele şi în sute de culori. De aceea şi achiziţionarea unei astfel de piese este mai mult decât dificilă. Trebuie să alegi un fotoliu pe cât de plăcut vederii, pe atât de funcţional; altfel nu vei avea de câştigat decât un obiect de decor inutil.
Cel mai scump fotoliu din lume vândut până în prezent este o piesă semnată de Eileen Gray între 1917 şi 1919, care a stat ani întregi în livingul celebrului designer Yves Saint Laurent. Piesa s-a vândut cu 21,9 milioane de euro în urmă cu doi ani, în cadrul unei licitaţii. E greu de spus care ar fi cel mai ieftin fotoliu vândut până acum, dar este bine de ştiut că între cele două extreme vei găsi la orice oră ceva care să-ţi satisfacă gusturile.
Click pentru a mări