Când e rost de înşelăciune şi necredinţă, un trădător din născare nu stă pe gânduri, ci intră pieptiş în… atmosferă. Pare-se că i-ar prii.
A abandona perfid, trecând de partea adversă, face parte din firea umană - cea neşcolită, neîndumnezeită şi neobosită în a pescui tocmai acolo unde apele sunt pline de catran. Cu toate că nici apele limpezi nu-i inhibă pe trădători.
Un proverb spune că "Trădarea s-a sprijit întotdeauna pe ruda ei umilă, făţărnicia." Şi, deloc surprinzător, în zilele noastre încă mai aşteaptă de la… rubedenia supusă acea cotă egală de participare într-ale hicleniei. În vechime, s-au dedat la vânzare, la predanie sau prodosie (pentru a folosi câteava cuvinte din româna veche), oameni iluştri… De ce n-ar face-o şi azi, în variante şmechereşti, unii dintre oamenii prezentului - simpli sau celebri - când trădarea are acces la toate nivelele culoarelor, direcţiilor şi sensurilor de propagare a ideilor din secolul vitezei? De sus în jos şi viceversa, de la mic la mare şi invers; dinspre personal spre colectiv, dinspre particular spre general. Astăzi este timpul trădării, la scară naţională şi universală! Trădarea rafinată ori bezmetică, haotică sau indescriptibilă şi neverosimil de bine hrănită şi răsfăţată, care aici la noi, se preface că nu vede asprimea reducerilor de tot felul. Nu vede, oare, austeritatea?! Cuvântul de ordine al politicii dâmboviţene pare să treacă neobservat şi neauzit peste simţurile externe şi interne ale acestui şacal ce locuieşte în străfundurile fiinţei umane - cea coruptă, neloială, infidelă… Bunăoară, cea din fiinţa partidelor, care tot pune la încercare sfânta răbdare a românului. Dar ce spunem noi?! De câte ori nu au fost trădaţi românii, în toată istoria lor, de propriile partide în care au crezut?! Şi pentru că nu le-a venit a crede până la capăt, s-au închipuit, în cele din urmă (parafrazând un vers de E
