Aventuri cu bărbaţi, câini şi alte animale de companie. Pagină realizată de redacţia Tango.
Unele femei îşi alintă bărbatul „porcule", iar porcuşorului de Guineea îi spun „scumpule". Dar asta nu dovedeşte nimic. Doar confirmă relativitatea. Interesant e că nici unul, nici altul nu sunt porcine get-beget. În schimb, nu o dată se foiesc prin acelaşi pat, concomitent, ceea ce nu înseamnă neapărat că viaţa voastră e o cocină. Cel mult, un circ.
Motanul încălţat de pe domnul dezbrăcat
„Locuiesc singură!", i-a spus ea lui, iar el şi-a frecat mâinile - discret, pe sub masă. Eram cu ei la o nuntă unde, deşi nu mă distram circumstanţial, mă distram anticipat, deoarece definiţia pe care o atribuia ea termenului „singură" avea, mai mult ca sigur, s-o contrazică pe-a lui. Amica mea era fericita posesoare a patru câini săriţi de pe fix. Şi, ca să aveţi o imagine completă a zburdălniciei bucolice, menţionez că erau labradori. Exact, din ăia mari, drăgălaşi, care dărâmă tot.
Când m-am revăzut cu ea, peste câteva zile, mi-a confirmat profilul psihologic al odoarelor. Tipul pătrunsese pe uşă de-a-ndărătelea, cu o mână în desuurile ei deja. Musafirul excitat era să-şi înghită limba, când a văzut şaişpe picioare treierând covorul persan şi, implicit, libidoul bătut de soartă. Ea, obişnuită cu gelozia prostească a dulăilor, nu-i mai lua în seamă. Doar că erecţia lui era de altă părere.
După îndelungi eforturi şi la fel de îndelungi coniace, a izbutit să ajungă într-o poziţie care putea fi calificată drept sex. Doar că, la zece secunde de la decolare, motoarele au luat foc: unul dintre muschetarii încuiaţi profilactic în baie a sărit pe etajera cocoşată de marafeturi cosmetice (asta după ce-o lătrase, ultimativ). Zornăitul sinistru de cioburi şi capace a zădărnicit - în râsul ei şi dracii lui - orice proiect erotic civilizat. În timp ce valor