Daca de mult, cu mii de ani in urma, sfecla rosie crestea salbatic pe tarmurile Mediteranei si ale Atlanticului, astazi este cultivata in mai toata lumea, pentru calitatile sale nutritive si terapeutice.
In scop terapeutic sunt folosite atat frunzele cat si radacina. Frunzele de sfecla rosie sunt folosite pentru tratarea ranilor si a plagilor, dar si in ciorbe, in diferite zone ale tarii, iar radacina a devenit celebra ca medicament, mai ales in tratarea cancerului.
Sfecla rosie contine vitaminele A, C, E, vitamine din complexul B, minerale, amidon si hidrocarburi. Sfecla are in continutul ei o mare cantitate de fier fiind intrecuta doar de usturoi. Asimilarea fierului este favorizata de vitamina C, prezenta in toate partile plantei. In radacina se afla cupru a carui lipsa din organism provoaca incaruntirea precoce a parului, dereglari in activitatea pancreasului, ingreuneaza procesului de consolidare a fracturilor.
Zincul este, de asemenea, prezent, in compozitia sfeclei. Datorita prezentei acestui element in alimentatie, organele de reproducere functioneaza normal si se previne aparitia cosurilor si a furunculozei, caderea parului si se asigura sanatatea unghiilor. Lipsa zincului din organism afecteaza, mai ales, vederea.
Manganul din compozitia sfeclei apara ficatul de distrofie adipoasa, scade nivelul de zahar in sange, elimina surplusul de apa din organism si ajuta in lupta cu scleroza. Iodul favorizeaza metabolismul si incetineste procesul de imbatranire. Celuloza din sfecla ajuta la eliminarea toxinelor din organism, imbunatateste digestia, trateaza obezitatea.
Datorita continutului bogat in substante benefice organismului, sfecla rosie nu ar trebui sa lipseasca din meniul zilnic. Spre deosebire de alte legume, substantele vitale din sfecla nu se distrug prin prelucrare termica, dar se recomanda sa fi
