C.D. Fortunescu nota, în 1923, că „dacă scoatem din socoteală jugrăvelile din biserici şi primele tipărituri, noi nu ne putem lăuda că avem o pictură şi o literatură cu adevărat artistică“. O frumoasă excepţie era Eustaţiu Stoenescu.

Pictorul Eustaţiu Stoenescu a văzut lumina zilei la Craiova, pe 14 mai 1885, venind „dintr-o familie craioveană cunoscută. Invederând o deosebită aplicare pentru desen şi pictură încă din liceu, în toamna anului 1900 pleacă la Paris, unde se înscrie în şcoala de desen şi pictură Academie Julian. Sub conducerea profesorului Jean-Paul Laurens, unul din cei mai mari maeştri ai picturei franceze moderne, şi printr’o muncă asiduă şi disciplinată, tânărul român isbuteşte în scurt timp a-şi face loc onorabil printre cei mai buni elevi ai acestei şcoale. Intră apoi la Şcoala de Belle-Arte, în care se distinge, obţinând mai multe medalii. Nu trec patru ani şi tânărul Stoenescu, într’un mediu în care nu pătrund uşor străinii, reuşeşte a se afirma întâia dată în afară din cercul îngust al şcoalei, atunci când i se expune la Salonul Artiştilor Francezi din 1905 tabloul său «La soupe populaire» («Ospătăria populară»)“.

De atunci, Eustaţiu Stoenescu a continuat să expună constant în Franţa, în fiecare an, şi a primit numeroase premii pentru creaţiile sale. În 1915, el s-a întors în ţară şi a făcut o expoziţie personală în Bucureşti, la „Tinerimea Artistică“, „afirmându-se şi în mijlocul alor săi, prin calităţile şi temperamentul său artistic ce i se recunoscuse mai întâi aiurea“.

Anul 1920 este, pentru pictorul craiovean, cel în care revine la Paris, „unde expune la Salonul de Toamnă «Portretul Ducesei d’Uzes». În 1921 face o expoziţie personală la Bernheim, unde se prezintă cu vre-o sută de pânze alese. Critica pariziană salută cu însufleţire unanimă pe artistul român, încărcându-l de elogii, care se răsfrâng şi asupra neamului no