Britanicii vor putea cumpăra accesorii şi bijuterii Faberge şi asta pentru că în cartierul Mayfair din Londra s-a deschis un magazin al celebrei case ruseşti, care nu a mai avut o reprezentanţă în Anglia de peste un secol, chiar dacă în tot acest timp britanicii, inclsuiv regina Elisabeta a II-a, i-au rămas clienţi fideli.
Cei care vor trece de acum pragul magazinului cu faţadă de culoare liliacului şi schele din aur, vor putea achiziţiona printre altele şi celebrele ouă încrustate în aur, pe care ţarii Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea le ofereau de Paşti soţiilor şi mamelor lor. Primul magazin de acest fel a fost deschis în Regatul Unit la Londra, în 1906, pe strada Dover, devenind un loc frecventat de familia regală, aristocraţi englezi, dar şi de pasionaţi de artă. Cum era de aşteptat, bijuteriile au preţuri pe măsura renumelui, preţul unui pandantiv cu diamante ridicându-se la peste 40.000 de lire, în timp ce un ceas cu brăţară din aur alb şi încrustaţii de diamante ajunge la 35.158 de lire. Magazinul londonez s-a închisodată cu izbucnirea Primului Război Mondial, scrie Daily Mail.
Bijutierii Fabergé - răsfăţaţii ţarilor Marca de bijuterii îşi trage numele de la fondatorul ei de origine franceză, Gustav Fabergé, care a deschis primul magazin în 1842, în Sankt Petersburg. În timp, afacerea a devenit una de familie, fiul acestuia, Peter Carl Fabergé, ducând mai departe firma de renume mondial. În anul 1880, Casa Fabergé şi-a dobândit notorietatea graţie familiei Romanvo. Minunatele sale creaţii, de la inele, tacâmuri, port-ţigarete şi medalioanele, până la faimoasele ouă au încântat generaţii întregi. În 2009, a fost deschis un magazin de acest tip la Geneva, iar altul urmează să fie inaugurat la New York în primăvara anului 2012.
Britanicii vor putea cumpăra accesorii şi bijuterii Faberge şi asta pentru că în cartierul Mayfair din