Zona euro se poate apropia de sfârşit dacă liderii politici nu îşi asumă responsabilitatea pentru măsurile populiste adoptate cu scopul obţinerii de voturi şi nu vor aplica politici ferme pentru rezolvarea problemelor, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, informează Mediafax.
"Uniunea Europeană se întoarce cu faţa din nou spre austeritate. Dacă prognozele de primăvară erau mai optimiste pe creşterea economică cu privire la 2012, acum s-au întors spre o creştere economică de 0,5-0,6% în loc de 2% ,3% sau chiar 4%. Chiar şi motoarele economiei UE, Franţa şi Germania, şi-au revizuit în jos prognoza de la în jur de 2% la 0,6-0,8%. Asta spune foarte clar că trebuie luate măsuri clare şi decisive din punct de vedere politic şi economic", a spus Boc, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată la Pro TV.
El a arătat că statele UE se află într-o situaţie dificilă din cauza crizei datoriilor suverane, urmare a faptului că timp de zeci de ani, după Al Doilea Război Mondial, politicienii şi-au câştigat popularitate, voturi şi putere pe promisiuni electorale fără acoperire în economie.
"Politicienii trebuie să îşi asume acum responsabilităţi. Este nevoie de măsuri ferme, politice, dacă liderii politici nu îşi vor asuma aceste măsuri, acest scenariu (al sfârşitului monedei euro şi zonei euro - n.r.) poate deveni realitate", a spus Boc.
Întrebat însă dacă nu crede că misiunea politicienilor s-a cam încheiat în acest moment, fiindu-le aproape imposibil să inverseze răul pe care l-au făcut, şi dacă nu ar fi timpul să vină specialişti în economie, Boc a spus că "locul politicului nu poate fi luat în lume" şi că tot politicul este acela care trebuie să rezolve problemele.
Zona euro se poate apropia de sfârşit dacă liderii politici nu îşi asumă responsabilitatea pentru măsurile populiste adoptate cu scopul obţinerii de voturi şi nu vor aplica politici f