Nu pot sa nu ma gandesc, de fiecare data cand aud invocata miscarea “occupy”, la imaginile cu tineri si/sau batrani din lumea larga care iau cu asalt supermarketurile, de exemplu, asa cum a fost ultimul black friday. Pensionari care stau la coada sa isi cumpere plasme si tv-hd, pentru s-au ieftinit considerabil – de la 1490 la 1000 lei! In America milioane de persoane se calca in picioare, la propriu, sa apuce tot mai multe produse la pret redus. Nu gratis, ci la reducere…
E o ipocrizie de fond in aceste imagini, puse in paralel, mai mare decat ipocrizia care caracterizeaza omul in general. Ele tradeaza in primul rand neseriozitatea oricarui slogan anti-capitalism. Apoi exprima paradoxul pe care il traieste occidentalul. El este produsul unei societati de consum care-i satisface toate mofturile. Cum sa te revolti din aceasta situatie impotriva sistemului care a democratizat luxul?
Nu te poti revolta decat daca iti este luat sistemul. Ori daca simti ca e pe cale sa se prabuseasca. Atunci incerci sa gasesti vinovatii. Bancile, o ideologie sau alta, ori politicienii. Niciodata noi, cei 99%, ci intotdeauna ei, cei 1%. Doar privind raportul si totul devine hilar – e suficient sa le refuzati serviciile, si produsele, si stilul de viata si raportul se schimba automat.
Occidentalul nu mai are pentru ce sa faca revolutii. Toate marile dureri i-au trecut, nedreptatile s-au rezolvat, libertatile si le-a castigat, iar idealuri nu mai are. Asa i-au mai ramas doar frustrarile, dar astea sunt contextuale, de moment si efemere. “Occupy” – ul e expresia acestor frustrari, care exprima perfect ipocrizia – sa daramam bancile si marile corporatii, dar, pe ascuns, sa dam fuga la supermarket sa le luam produsele la jumatate de pret!
Miscarea de ocupare a Wall Street – ului, protestul furiei catorva zeci de mii de tineri impotriva sistemului, de orice natura ar fi
