Jucătorii de fotbal din Italia s-au alăturat eforturilor anticriză, îndemnând suporterii să cumpere obligaţiuni de stat într-o campanie care va începe luni şi subliniază cum criza s-a mutat din paginile ziarelor de afaceri în viaţa de zi cu zi a italienilor, transmite Reuters.
Buletinele de ştiri din Italia sunt dominate de câteva luni de criză, aducând termeni financiari de specialitate în limbajul de zi cu zi al populaţiei.
"Ziua BTP", o campanie lansată de cotidianul Corriere della Sera şi asociaţia bancară din Italia, este acum promovată de vedetele fotbalului din peninsulă. Luni, băncile italiene nu vor percepe comisioane clienţilor care vor să cumpere obligaţiuni de stat.
"Unii dintre noi au fost selectaţi să joace pentru Italia, dar cu toţii trebuie să ne susţinem ţara şi, mai presus de toate, să credem în puterea ei. De aceea, ne alăturăm luni zilei BTP", a declarat pentru agenţia ANSA Damiano Tommasi, fost jucător în echipa naţională şi preşedinte al asociaţiei fotbaliştilor italieni.
Italia este din vară ţinta atacurilor speculative pe pieţele financiare, dobânzile obligaţiunilor statului urcând puternic la niveluri duble faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Efortul fotbaliştilor ar putea fi însă insuficient pentru a opri creşterea dobânzilor. Italia a programat pentru marţi o emisiune de obligaţiuni de 8 miliarde euro.
Italienii sunt de obicei interesaţi de titluri de stat, care reprezintă 20% din averea medie, faţă de 1,6% în Franţa sau 7,8% în Germania.
Guvernul se simte astfel încurajat să apeleze la populaţie pentru ca dobânzile să scadă. Trezoreria vrea să lanseze anul viitor o platformă online unde să vândă fără intermediar titluri de stat investitorilor retail.
Mai mult de jumătate din datoria a Italiei este către bănci locale şi alţi in