Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, în faţa a 11.000 de delegaţi ai partidului său, Rusia Unită, că "acceptă" propunerea lor de a fi candidat la prezidenţialele din 4 martie, un scrutin pe care este aproape sigur că îl va câştiga, relatează AFP.
"Îi sunt recunoscător (preşedintelui) Dmitri Anatolevici Medvedev, Congresului Rusiei Unite că mă desemnează şi îmi cere să fiu candidat la postul de preşedinte al Rusiei. Desigur, accept această propunere cu recunoştinţă. Mulţumesc", a declarat Putin.
Congresul partidului Rusia Unită trebuie să voteze oficial pentru a-l confirma pe Putin, în vârstă de 59 de ani, în postura de candidat la prezidenţiale, aşa cum s-a anunţat la sfârşitul lui septembrie, informează Mediafax.
Actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, a declarat atunci că îi va lăsa locul său premierului, după prezidenţialele din martie 2012. Şeful statului va prelua atunci conducerea unui nou Guvern rus.
Vladimir Putin a părăsit preşedinţia în 2008 şi l-a desemnat pe Medvedev ca succesor al său, pentru că nu putea candida pentru un al trelea mandat consecutiv. Dar în calitate de şef al Guvernului, el rămâne personalitatea centrală a regimului şi liderul ţării.
Congresul Rusiei Unite, care a început la 9.00 GMT (11.00, ora României), intervine cu o săptămână înainte de alegerile legislative, care ar urma să confirme supremaţia formaţiunii pe scena politică rusă.
Dmitri Medvedev, care a vorbit chiar înaintea mentorului său, a cerut duminică ţării că voteze pentru liderul "cel mai experimentat şi mai popular" al ţării.
"Majoritatea absolută a ţării noastre are încredere şi îşi pune speranţele de viitor (în Putin)", a precizat el. "Votaţi pentru programul nostru, pentru viitorul nostru şi votaţi pentru candidatul nostru la preşedinţie", a adăugat el.
Prem