Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curajosul Jo Jo Dan, bătut de şmecherul \"MiniTyson\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 noiembrie 2011 · ·

Sportivul Ionuţ Dan Ion, alias Jo Jo Dan, a pierdut, în această seară, prin decizie unanimă meciul cu turcul Selcuk Aydin, poreclit \"MiniTyson\", ratând centura WBC Silver la categoria welter (66,7 kilograme). Sursa: LIBERTATEA

Meciul, care a avut loc în sala "Spor Salonu" din Trabzon, oraşul natal al lui Aydin, a fost reeditarea partidei de la Istanbul, de pe 5 iunie 2010. Declarat atunci învingător de doi dintre cei trei judecători, Aydin a fost obligat de WBC să se bată din nou cu românul, după ce forul mondial a considerat că, în ring, lucrurile au stat altfel.

De această dată, turcul l-a dominat clar pe Jo Jo. Aydin l-a pus la podea de două ori pe Ion Ionuţ, în prima şi în cea de-a noua rundă, fiind mai inteligent, mai şiret, mai exact şi mai constant decât românul. Jo Jo s-a luptat cu suflet şi cu dăruire, însă arbitrii au ales câştigătorul corect.

Ion Ionuţ a ieşit destul de şifonat din această partidă, având o arcadă spartă şi ceva pagube la dinţi. Pugilistul turc a sărit la bătaie la finalul meciului, când colţul lui Jo Jo se bucura mult prea mult pentru gustul său.

La Trabzon, Ionuţ Dan Ion (30 de ani) a contabilizat a doua înfrângere din cariera de profesionist. Românul a disputat 31 de meciuri, învingând în 29 (16 prin KO). Adversarul său, turcul Selcuk Aydin, care e stabilit de ani buni la Hamburg (Germania), are în palmares 23 de partide la profesionişti, câştigându- le pe toate (17 prin KO).

Selcuk Aydin - Jo Jo Dan

LIVE TEXT

Runda 12 - Ultima repriză a fost una foarte nervoasă. "MiniTyson" a fost penalizat cu un punct, dar asta nu mai contează prea mult. Dan nu a prins lovitura norocoasă, iar turcul va câştiga, mai mult ca sigur, prin decizie unanimă. Colţul lui Jo Jo a sărit în sus de bucurie la finalul meciului, oarecum inexplicabil, iar Aydin a sărit la bătaie, însă lucrurile s-au calmat repede.

Runda

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 15 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 40 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°