Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţie pentru şefia Senatului României. Luni ar putea fi ales un nou preşedinte

Publicat in Romania Libera, duminică 27 noiembrie 2011 · ·

Îndepărtarea lui Mircea Geoană din Senatul României a dat startul unei competiţii pentru câştigarea statutului de "al doilea om în stat".

Alegerea unui nou preşedinte al Senatului ar urma să aibă loc luni după-amiază în plen, informează Mediafax.

Din partea opoziţiei există doar un candidat, Titus Corlăţean, susţinut atât de PSD - care revendică funcţia de preşedinte al Senatului, cu argumentul că acest post îi revine pe toată durata actualei legislaturi -, cât şi de partenerii din USL, respectiv PNL şi PC.

Deşi USL susţine că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale din 2005, PSD este singurul îndreptăţit să aibă candidat la şefia Senatului, opoziţia nu are suficiente voturi pentru a-şi impune punctul de vedere.

De altfel, PDL a şi anunţat că doreşte să-şi impună candidatul. Însă, pentru a avea câştig de cauză la vot, democrat-liberalii trebuie să obţină susţinerea întregii coaliţii guvernamentale. O decizie în coaliţie urmează să fie luată în şedinţa de luni dimineaţă, unde PDL trebuie să ajungă la un acord cu UDMR, care a ridicat pretenţii la funcţia de preşedinte al Senatului.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că în Uniune se înregistrează un "trend puternic" de a avea un candidat propriu la şefia Senatului, o decizie urmând să fie luată însă după discuţii în coaliţie.

"Din ceea ce am discutat noi, se conturează poziţia foarte tranşantă a grupului UDMR de la Senat şi a conducerii UDMR şi aproape toţi susţin varianta candidatului propriu la şefia Senatului. Nu am discutat despre nume, despre cine ar fi vorba. Au fost şi păreri care spuneau că, în anumite condiţii, putem susţine şi un alt candidat, dar până când nu discutăm cu colegii din coaliţie şi cu premierul Emil Boc nu vreau să mă lansez în speculaţii. În coaliţie nu am discutat aceste aspecte. În acest moment, pot să spun că trend

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 33 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°