Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, chestorul-şef în rezervă Constantin Arişanu, va candida din partea UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar acualul preşedinte al filialei, Radu Bădiţă, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar.
Candidatul UNPR pentru funcţia de preşedinte al CJ Braşov, fostul şef al IPJ Braşov Constantin Arişanu, a spus că atuurile sale politice sunt onestitatea şi cinstea. „Dacă voi fi ales, banii publici vor fi folosiţi pentru atragerea de investitori, obiective de infrastructură, obiective culturale. De asemenea, un obiectiv pe care îl voi urmări este ca funcţionarul public să devină mai responsabil cu interesele cetăţeanului", a spus Arişanu, citat de Mediafax.
Constantin Arişanu a lucrat în poliţie timp de 30 de ani şi a ocupat funcţia de şef al IPJ Braşov între anii 2005 şi 2009. În februarie 2009, la IPJ Braşov a fost declanşată o anchetă a MAI privind jaful armat de la casa de schimb de pe strada 15 Noiembrie, din 29 ianuarie 2009, când două persoane şi-au pierdut viaţa, o a treia persoană fiind grav rănită. Ancheta MAI l-a vizat pe Arişanu şi pe alţi trei ofiţeri ai IPJ Braşov. Ca urmare a anchetei, Arişanu a cerut pensionarea şi a trecut în rezervă din data de 1 martie 2009.
Constantin Arişanu susţinea atunci că, pe parcursul verificărilor făcute la IPJ, Ministerul de Interne nu a găsit nereguli în activitatea sa, dar că a decis să se pensioneze şi, implicit, să fie trecut în rezervă, din motive care ţin de onoare.