Lovitură de teatru. Medicii legişti au infirmat violul în cazul Jean Monnet. Nu există urme care să „sugereze”. Pentru binele învăţământului românesc, a fost consens. Nu mai contează personajele - profu' de sport la Jean Monnet sau profu' de pian la Sf. Gheorghe – ci principiul.

S-a constatat că profesorii de muzică şi sport sunt dascăli „full contact”. Idee explicată pe îndelete de inspectorul şcolar general din judeţul Covasna. N-ai cum să predai pianul, violoncelul, vioara, clarinetul, oboiul fără ca, în procesul muncii, să nu atingi elevul.

Confirm cu experienţa mea de elev atingerile de la orele de muzică. Prin a şasea, aveam un profesor teribil, Alfonso... Omul ajunsese celebru în liceele bucureştene. Mic, cu o musculatură de invidiat, entuziast, mereu în vână. Ne chema câte doi în faţa clasei, el stătea în picioare la nivelul catedrei, noi, în faţa lui, mai jos. Ne apuca de câte o ureche şi ne punea să solfegiem în acelaşi timp. Nu ne ieşea. Mai ales de frică. Cum greşea unul, îl înălţa de ureche până i-o înroşea. După cinci minute de solfegiu şi viol, eram terminaţi. La sfârşit, ca bonus, luam un picior în fund şi o palmă după ceafă. Avea o palmă grea, de ca de fierar betonist. Cei de la „Lazăr” ne luau tot timpul peste picior pentru corijenţele la Alfonso. Nu tremuram la matematică sau fizică, dar eram livizi la muzică.

Vremurile sunt altele. Reiau fragmente din declaraţia inspectoarei: „...Pentru a-i îndrepta tehnica de apăsare pe clape, profesorul trebuie să-i atingă mâinile şi să i le îndrume pe clape... mai mult, pentru a controla respiraţia în în timpul studiului la pian, îşi aşază mâna pe abdomenul elevei, pentru a-i imprima un ritm de respiraţie... în procesul de formare a unei vocaţii, se crează o legătură strânsă între elev şi profesor...La fel şi profesorii de sport, care sunt obligaţi să îi susţină pe elevi în timpul exerciţ