• Acum, aşa cum a fost modificată legea nouă, fără supărare, s-au făcut nişte modificări care nu trebuiau făcute.
Să luăm, turnătorii. În primul rând, a turnat, a fost premiat cu diferite stipendii, aţi văzut nişte cazuri în presă, şi zice că nu a făcut, că nu se încadrează în lege fiindcă nu îndeplineşte a doua cerinţă: nu a adus prejudiciu statului. Nu se poate aşa ceva! O lege de deconspirare se referă la acţiunea morală a omului. Eu zic aşa, de exemplu, un judecător care e un turnător ordinar, zice că a fost un băiat bun, a mai recomandat nişte colegi să facă parte din oficiul de delatori. Dumneavoastră cum îl priviţi? Îl priviţi ca pe un om extraordinar de moral, nu?
Nu cred aşa ceva! Ca dovadă şi războiul care se face la CSM. Aţi văzut la CSM, unde o doamnă, care a trecut pe la noi, ne-a făcut o vizită, a dorit să fie chiar profesoară la Institutul Naţional pentru pregătirea magistraţilor, la secţia etică morală. Tupeul nu are limite! Şi acum am auzit că a fost un război, se vrea preşedinte de Tribunal! Ei nu pot fără funcţii, doamnă! Nu au ce căuta în Justiţie. Am fost judecător 30 de ani în cap, personaje de genul ăsta nu au ce căuta în Justiţie. Cum să judece un delator pe confraţii care intră în boxă? E inadmisibil aşa ceva!
• Toate verificările pe care le faceţi au o ţintă exclusiv morală?
Numai morală, câtă vreme noi am refuzat o lege care funcţionează în alte state şi care acum nu ar mai avea sens, după atâta amar de vreme, referitor la persoanele care au deţinut alte funcţii politice în regimul comunist să nu mai candideze. Nu cred că după 20 de ani mai are vreo eficenţă. Această minimă cenzură, cât de cât, cel care votează să ştie ce voteze. Şi dacă acceptă, nu există nici un impediment. Fiecare are conducătorii pe care şi-i doreşte.
• Revenind la activitatea CNSAS, am observat, nu ştiu dacă