Liga Arabă a elaborat sâmbătă o serie de sancţiuni împotriva Siriei, după ce Damascul a ignorat vineri un ultimatum al organizaţiei panarabe pentru a accepta un plan de ieşire din criză, care prevedea sfârşitul violenţelor şi trimiterea de observatori arabi în ţară. Siria este de mai multe luni teatrul unei mişcări de contestare a regimului lui Bashar al-Assad, protest înabuşit în sânge de autoriăţi.
Proiectul care stabileşte aceste sancţiuni prevede "îngheţarea tuturor tranzacţiilor comerciale guvernamentale cu Guvernul sirian, cu excepţia produselor vitale pe care poporul sirian ar putea să le resimtă".
Textul prevede de asemenea "îngheţarea conturilor bancare ale Guvernului sirian" din ţările arabe, a "tranzacţiilor financiare" cu Siria şi a "tuturor tranzacţiilor cu Banca Centrală" siriană.
Textul include şi o "interdicţie de a călători în ţările arabe pentru personalităţi şi oficiali sirieni", Liga Arabă urmând să întocmească o listă ulterior.
Sancţiunile prevăd şi îngheţarea legăturilor aeriene între ţările arabe şi Siria şi suspendarea proiectelor finanţate de ţările arabe în Siria.
Violenţele continuă la Damasc
Cel puţin 24 de persoane au fost ucise sâmbătă în violenţele din Siria, dintre care 16 civili şi opt militari, au anunţat activişti sirieni, citaţi de AFP. Opt soldaţi au fost ucişi şi alţi 40 răniţi, într-un atac comis de militari dezertori în regiunea Idleb, un bastion al rebeliunii situat la 320 de kilometri nord-vest de Damasc, a informat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH).
"Un grup de dezertori a atacat un escadron de soldaţi care circulau cu şapte vehicule, dintre care trei de teren, şi care se deplasau spre satul Ghadka la Maaret Al-Nooman. Opt au fost ucişi şi 40 răniţi, în timp ce dezertorii s-au putut retrage fără a suferi pierderi", a afirmat OSDH într-un comunicat.