"Asta nu e o boală în care mori în douăzeci de secunde, ca la un accident de circulaţie: traumatism cranio-cerebral. Nu, munceşti cu ei câte două trei luni, ca să-i pui pe picioare. Sunt prietenii tăi. Sunt Georgică, Vasile, e Florin... Şi, când nu-i mai găseşti dimineaţă, e dramatic. Sunt nişte ochi pe care nu-i uiţi niciodată. Ştiţi ce înseamnă ochii ăia? Copiii au nişte ochi aşa.., care se uită la tine cu toată încrederea posibilă pe pământul ăsta. Ei se uită la tine ca la TOTUL. Tu eşti omul care ai să-i faci pe ei bine".
Asta spune Dan Mircea Enescu, omul care conduce Clinica de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri a Spitalului Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.
De 23 de ani el este TOTUL pentru cei peste 150.000 de copii care i-au trecut prin mâini. Nişte mâini "potrivite", spune, în timp ce şi le priveşte. "Oricum, nu lucrez cu ele, ci cu ăsta", afirmă profesorul, în timp ce îşi atinge creştetul.
"Pe copii nu poţi să-i minţi. Ei au sau nu încredere în tine"
Stă uşor aplecat. La fel, şi când merge. Umerii îi sunt aduşi în faţă ca şi cum ar căra pe ei ceva invizibil. Suflete, poveşti, destine. Au fost clipe când a cărat, la propriu, oameni. "Mă aşezam aşa, sub ei, ca să-i ajut să stea pe picioarele lor. Mergeam cu ei în spate, ca să le arăt că într-o zi vor merge şi ei, din nou", povesteşte medicul care a învăţat în timp să nu-şi mintă pacienţii, pe care îi numeşte simplu "prieteni". "Este o specialitate care nu se poate face pe minciună", afirmă Dan Enescu amintind una dintre întâmplările care l-au marcat.
Prof. dr. Dan Enescu s-a decis într-o secundă să lase spitalul unde lucra cu profesorul Agrippa Ionescu pentru "Grigore Alexandrescu", unde mureau o sută de copii din 600. Era în 1988. Foto: Cătălin Abagiu / Mediafax
"Prin '90 i-am spus unui băieţel de vreo 6 ani, pe care ab
