Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic din România. În 2010 a adus profit de un milion de euro

Publicat in Adevarul, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Într-un top naţional realizat de Mediafax, Castelul Bran este urmat Complexul Naţional Muzeal Astra, Muzeul Brukenthal şi Muzeul Naţional Peleş.

Castelul Bran a avut, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2011, circa 430.000 de vizitatori, până la sfârşitul anului, numărul acestora urmând să depăşească 550.000. Numărul vizitatorilor români la Bran continuă să fie însă mai mare - circa 61% - decât cel al vizitatorilor străini - 39%.

„Anul trecut, Castelul Bran a avut 517.000 de vizitatori, iar anul acesta, estimările sunt că numărul total de vizitatori va creşte cu circa 8% faţă de 2010. Am avut luni în care numărul turiştilor a crescut cu 18%, însă pe primele opt luni media de creştere a fost de 8,6%", a declarat Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran.

Creşterea numărului de vizitatori la Castelul Bran s-a datorat numărului mai mare de evenimente organizate faţă de anul trecut, inclusiv nunţi, dar şi climatului economic care şi-a mai revenit în acest an, consideră directorul Castelului Bran.

Anul trecut, Castelul Bran a adus familiei de Habsburg un profit de un milion de euro. Biletele de intrare la Castelul Bran costă între 5 şi 20 de lei.

Click pe poze pentru mai multe imagini de la Casteul Bran

Şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu a fost foarte vizitat anul acesta. Până la sfârşitul lunii octombrie, Muzeul Astra a avut 348.626 de vizitatori, iar estimările sunt că, până la sfârşitul anului, muzeul din Sibiu va atrage circa 400.000.

O altă instituţie muzeală care s-a regăsit în traseul cultural al turiştilor anul acesta este şi Muzeul Naţional Brukenthal. În lunile ianuarie - octombrie, Muzeul Naţional Brukenthal a înregistrat 311.417 vizitatori.

Muzeul Naţional Peleş, care include Peleşul şi Pelişorul, a avut, în primele nouă luni ale acestui an, 185.240 de vizitatori, prognoza de vizitatori pâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 14 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°