Se consideră că fostul internaţional cîştigă prea mult, 1,2 milioane de euro anual. Cei din stafful său se află în aceeaşi situaţie
Noel Le Graet a devenit preşedintele federaţiei franceze (FFF) în iunie trecut, cînd a fost ales în locul interimarului Fernand Duchaussoy. Abia după 5 luni, răstimp în care "naţionala" a cîştigat grupa din care a făcut parte şi România şi s-a calificat la Euro 2012, el a descoperit dintr-o dată că selecţionerul Laurent Blanc cîştigă prea mult.
"Salariul de 100.000 de euro lunar mi se pare exagerat pentru vremurile pe care le trăim. Predecesorul lui Blanc, Domenech, primea doar jumătate din această sumă", a apreciat şeful forului de la Paris, care i-a sugerat deja fostului internaţional că n-ar fi rău dacă ar accepta să-şi micşoreze remuneraţia.
"«Naţionala», stat în stat"
"Nu ne mai permitem să aruncăm cu bani", a explicat Le Graet. L-a atacat astfel pe Blanc şi pentru uşurinţa cu care a primit prima de 400.000 de euro datorită calificării la CE, şi pentru salariile socotite mari obţinute celor din propriul staff la instalarea din iulie 2010. În total, ajutoarele sale sînt plătite anual cu 718.000 de euro. În plus, ofiţerul de presă Philippe Tournon contează pe 84.000 de euro.
Nu doar salariile deranjează, ci şi modul de lucru al lui Blanc.
"Face numai ce vrea, nu cere păreri, nu acceptă sfaturi. De exemplu, nu înţeleg de ce echipa nu stă înaintea meciului în cantonamentul nostru de la Clairefontaine, care-i gratis, ci la hotel, în oraş, unde totul costă", a zis Le Graet. Situaţia l-a făcut să susţină că "«naţionala» a ajuns stat în stat, ceea ce nu e normal".
Ajutoarele lui Laurent
Nume - Funcţie - Salariu anual
Alain Boghossin Secund 350.000
Marino Faccioli Director 170.000
Henri Emile Coordonator 108.000
Fabien Barthez Antren