Farmece, strigoi şi demoni neastâmpăraţi revin, de Sfântul Andrei, din ascunzătoarea în care au stat un an întreg. Noaptea Sfântului e încărcată de magie şi exorcism. Fetele nemăritate îşi cheamă ursitul, femeile pun rânduială nouă în gospodărie, busuiocul şi usturoiul capătă curaj. Acuş’ e decembrie, se intră în anotimpul lupului, iar prin unele locuri lumea se teme de strigoii care ies din morminte, fură laptele vacilor şi minţile zburdalnice. Hotarele dintre morţi şi vii sunt mai subţiri, ca însuşi hotarul nevăzut dintre toamnă-iarnă.
E timpul predilect al făpturilor malefice şi nu degeaba, în ajun de 30 noiembrie, la ţară, nu se dau cărbuni afară, se ascund coasele şi limbile meliţelor, se lipesc cruci de ceară de coarnele vitelor, se îngroapă drob de sare descântat în pragul uşii grajdului, se întorc vasele cu gura-n jos şi se înconjoară casa şi grajdul cu lumânare aprinsă, se fac cruci cu usturoi la geamuri şi la uşi; nu se lucrează la câmp, nu se coase, nu se împrumută şi nu se dă nimic din casă. Cei care nu respectă sărbătoarea se îmbolnăvesc. Boala, considerată de biserică drept o pedeapsă pentru nerespectarea regulilor creştine, poate fi un simplu dedeochi – alungat, tradiţional, prin descântec – sau poate fi o stare mai gravă de alienare, când răul pătrunde în trupul şi mintea omului şi nu mai poate fi scos decât prin slujbe de exorcizare. Nu am văzut multe slujbe de de-demonizare, cum i se mai spune acestui ritual. Ştiu însă că la noi se fac, în multe biserici, şi că la baza lor se află taina Sfântului Maslu. E vorba de molitve ale Sf. Vasile cel Mare, ocrotitorul celor bolnavi, continuate cu molitvele Sf. Ioan Gură de Aur, mesager al cuvântului hristic (ca dovadă, capul său, păstrat la Mănăstirea Vatopedu, are neputrezită urechea prin care i-a fost tâlcuită Evanghelia). Aceste molitve se fac însă cu discernământ.
