Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simpozion naţional la Şcoala “Avram Iancu” din Alba Iulia. Discuţii şi lucrări despre ce înseamnă “A fi român astăzi”

Publicat in Alba24, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Alba Iulia organizează luni, 28 noiembrie, cea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional “Avram Iancu – model şi inspiraţie”, cu tema „A fi român astăzi”. Proiectul face parte integrantă din Calendarul activităţilor culturale ale Consiliului Judeţean şi se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

Simpozionul se adresează atât profesorilor, cât şi elevilor din clasele VII-VIII şi are ca scop promovarea ideii de patriotism, precum şi dezvoltarea ataşamentului elevilor faţă de valorile poporului român în vederea formării conştiinţei naţionale a acestora.

„ Este o datorie a noastră, a cadrelor didactice, să înţelegem şi să-i facem pe elevi să conştientizeze că mersul înainte, bunăstarea poporului presupun o dragoste de ţară şi un respect pentru oamenii ei şi pentru valorile autentice. De asemenea, prin acest simpozion încurajăm exprimarea opiniilor şi a punctelor de vedere ale elevilor ”, a declarat Elena Ignat, directorul şcolii organizatoare.

Lucrările vor fi susţinute în plen, în cadrul celor două secţiuni ale simpozionului. La secţiunea de comunicări ştiinţifice pentru profesori s-au înscris 25 de participanţi din ţară, dar şi din judeţ. Temele abordate de dascăli au fost: „A fi român între sentimentalism şi raţiune”, „Naţiune şi responsabilitate”, „Patriotismul în contextul globalizării”. Secţiunea de eseuri pentru elevi reuneşte un număr de 18 participanţi în cadrul căreia elevii îşi vor putea expune punctele de vedere, având ca teme: „Mândria de a fi român”, „Şcoala şi patriotismul”, „Patriotismul-o datorie?”

Participanţii vor avea ocazia să viziteze şcoala şi expoziţia de carte „1 Decembrie – file de istorie” amenajată cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga Alba şi al Societăţii cultural-patriotice „Avram Iancu” Alba Iulia.

Sunt aşteptaţi să participe la

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 12 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°