Mă-mbrac, mă sui pe bloc, îmi iau racheta şi decolez la muncă. Opt ceasuri stau cu biciul pe roboţii umanoizi, să n-o ia pe ulei în timpul programului, după care mă pun iar în rachetă şi o tai spre acoperişul blocului meu de garsoniere. Aşa vedeau România anilor 2000 şcolarii anilor ’80: casă, rachetă, muncă şi retur. Eventual, o raită pe Lună, dar în nici un caz un raid de shopping la Londra. E drept, s-ar fi făcut şi multă şcoală de corecţie pentru asta. Dar, chiar şi aşa, e greu de zis ce e mai gogonat – ce spuneau puştii atunci sau ce-a spus preşedintele săptămâna trecută, răspunzând la aceeaşi întrebare: Cum va arăta România peste 20 de ani?
Un lucru trebuie observat din capul locului: nu preşedintele a răspuns, ci subconştientul lui. Eliminând Agricultura (pentru că nu s-a născut omul politic român care să nu se bazeze pe praşilă), proiecţiile sale futuriste s-au referit la Dezvoltarea în ultimul hal a Transporturilor şi la atracţia de nerefuzat a Turismului. Pe scurt, noi, în anul 2030 şi în viziunea preşedintelui, ne vom sui în TGV la Constanţa ca să ne ducem (via Paris) la Londra, după cumpărături. Invers, englezii şi restul omenirii vor da buzna încoace, ademeniţi de urşi şi pădurea virgină.
Gândiţi-vă acum că, dacă Jules Verne ar fi printre noi, ar scrie cu uşurinţă „Cinci săptămâni în tren“, povestind numai din acceleratul Constanţa – Arad. La dus. Gândiţi-vă că graficul vitezei pe CFR arată în ultimii 20 de ani ca o cădere în cap. Asta ca să nu ne pierdem în amănuntul istoric că în ’35 alea pe abur mergeau mai repede. Sesizaţi cât de îndrăzneţ visează preşedintele? Păi, dacă un TGV ar trece acum prin gara Filiaşi, i-ar zbura faţada. Asta presupunând prin absurd că a trecut de Caracal rămânând pe şine. Pur şi simplu, vorbim despre recuperarea decalajului dintre 60 şi 320 de kilometri pe oră – viteză de croazieră, aşa. În condiţiile în care
