LIVETEXT Şeful Guvernului, Emil Boc, este prezent duminică la emisiunea "După 20 de ani" difuzată la Pro TV, începând cu ora 10.00. Urmăreşte pe site-ul Adevarul.ro declaraţiile prim-ministrului român.
Emisiunea s-a încheiat.
11.00.Emil Boc a declarat, spre finalul emisiunii, că a avut susţinere în timpul mandatului din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că "a vorbit aceeaşi limba cu acestă".
El a fost întrebat dacă a simţit o trădare din partea şefului statului, ţinând cont că acesta a ieşit de foarte multe ori pentru a face declaraţii ce ţineau de executiv. "Dimpotriva, a fost o susţinere din partea lui să nu intrăm în colaps. Daca ar fi mers pe măsuri populiste, ţara era în colaps demult", a spus Boc. Şeful Guvernului a completat că nu a dorit ca peste criza economică să suprapună un conflict între preşedinte şi premier, ci a dorit o relaţie bună, de colaborare cu Traian Băsescu.
Pe de altă parte, el a spus că nu a vorbit cu preşedintele despre cazul Gabrielei Andreescu. În ceea ce il priveşte pe primarul Clujului, care a fost arestat pentru corupţie, Boc a declarat că premierul are acces doar la informaţii cu caracter general, nu la informaţii despre persoane.
10.55: În ceea ce priveşte cazul Gabrielei Andreescu, şefa Secretariatului General al Guvernului, demisă vineri de Emil Boc, premierul a spus că existenţa sau inexistenţa unui conflict de interese trebuie decisă de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). "Eu am luat o decizie administrativă. Într-un stat de drept, existenţa unui conflict de interese trebuie decisă de ANI", a arătat şeful Guvernului. Boc a mai spus că după părerea sa existenţa RAAPPS este o greşeală. "Menţinerea RAAPPS în ultimii 20 de ani a fost o mare greşeală. De aceea am şi decis vânzarea patrimoniului RAAPPS. Eu nici măcar nu stau în casa RAAPPS", a mai declarat Emil Boc.
10.5