Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuplurile infertile care depind de donatori, în impas

Publicat in Adevarul, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Pentru că în România nu mai există nicio bancă de spermă, cuplurile care vor copii trebuie să apeleze la cele din străinătate, ceea ce înseamnă costuri mai mari.

Singura bancă de spermă rămasă în România, de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu" (Giuleşti) din Bucureşti, s-a desfiinţat, iar cuplurile sunt nevoie acum să apeleze la bănci de spermă din alte ţări.

„Ar trebui să avem o logistică în conformitate cu standardele europene actuale şi este destul de complicat, pentru că Ministerul Sănătăţii nu acoperă în totalitate aceste cheltuieli. Şi chiar dacă am avea o astfel de bancă, numărul de donatori nu ar fi prea mare, după cum a dovedit-o experienţa anilor anteriori", explică dr. Anca Moisa, coordonatorul Centrului de Reproducere Umană Asistată din cadrul Spitalului Giuleşti.

Importăm de la danezi

La ora actuală, majoritatea clinicilor în care se efectuează inseminări şi fertilizări in vitro apelează la cea mai mare bancă de spermă din Europa, care se află în Danemarca. În acest moment, sunt autorizate de Agenţia Naţională de Transplant pentru activitatea de import-export 16 clinici de reproducere asistată. Găsiţi numele acestora pe www.transplant.ro/AuthSP_2010.htm.

Costurile sunt mai mari

Inexistenţa unei bănci de spermă în România presupune un efort financiar mai mare pentru cuplurile infertile. Inseminarea sau fertilizarea in vitro cu spermă de la donatori români ar costa mai puţin, comparativ cu procedurile pentru care se apelează la băncile de spermă din alte ţări. În cel de-al doilea caz, cuplul trebuie să plătească transportul probelor de spermă, care costă aproximativ 300 de euro. Acesta nu este acoperit prin Programul Naţional de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer.

Bărbaţii care trebuie să plece din ţară pentru un timp mai îndelungat şi ale căror partenere urmează să efe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine în România într-o vizită oficială

Ziua Constanta acum o ora
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, pe data de 10 iunie. El va fi primit de către președintele României, Nicușor Dan, iar după o primă întâlnire oficială vor merge împreună la baza miliară de

Poșta Română Primele terminale Bitcoin ajung în oficiile poștale!

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională ,,Poșta Română” anunță lansarea unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România) – principala platformă de schimb de criptomonede din țară. În cadrul acestui parteneriat, sunt instalate primele termina

Acsinte Gaspar, fost judecător al Curții Constituționale a României, a murit

Mediafax acum 44 minute
Fostul judecător al Curții Constituționale a României și fost politician, Acsinte Gaspar, a murit. Marți, Curtea Constituțională a României a publicat un ferpar în memoria fostului membru, anunță gandul.ro. „Curtea Constituțională a României anunță

CFR Călători a anunțat pe ce rută vor circula cele patru noi trenuri modernizate cu bani din PNRR

HotNews acum 54 minute
CFR Călători anunță că, începând din zilele de 3 și 4 iunie, vor circula pe ruta Brașov – București Nord – Constanța patru noi trenuri modernizate prin PNRR. Din 16 aprilie circulă primul astfel de tren modern, format din locomotivă + patru vagoane.

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Petrolul Ploiești l-a prezentat oficial pe Liviu Ciobotariu în funcția de antrenor principal

Mediafax acum 59 minute
Tehnicianul în vârstă de 54 de ani va conduce primul antrenament al „lupilor galbeni” pe 9 iunie, la reunirea lotului. Ultima dată pe banca lui FC Botoșani, Ciobotariu este unul dintre antrenorii cu experiență solidă în Liga 1, având de-a lungul car

Ministrul Energiei: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluţie, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici

G4Media acum o ora
Ministerul Energiei şi-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie şi una dintre soluţii poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului şi a Ministerului de Finanţe, a declarat, m

Aproximativ 20.000 de lire sterline, găsite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internaţional Timişoara/ El nu a putut justifica banii

G4Media acum o ora
Un bărbat de 33 de ani care a sosit de la Londra pe Aeroportul Internaţional Timişoara avea în bagajul de mână aproximativ 20.000 de lire sterline, bani pe care nu i-a putut justifica. Suma a fost reţinută de Biroul Vamal, transmite News.ro. Urmăreș

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Stare de alertă în mai multe localităţi din Mureș, după ce a crescut salinitatea în Târnava Mică / Apa nu mai este potabilă

HotNews acum 6 ore
Mai multe localități din judeţul Mureş, inclusiv municipiul Târnăveni, au intrat în stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce inundarea Salinei Praid a crescut salinitatea râului Târnava Mică. Sunt afectați circa 39.000 de oameni, iar

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

30°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

15°/30°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°