Este "foarte probabil" ca aparate ale Forţei NATO în Afganistan (ISAF) să fi provocat moartea a 26 de militari pakistanezi sâmbătă, la frontiera cu Afganistanul, a declarat un purtător de cuvânt al ISAF, generalul german Carsten Jacobson, citat de AFP.
Comandantul ISAF, generalul american John Allen, şi-a afirmat anterior "angajamentul de a ancheta în mod aprofundat pentru a stabili faptele", într-un scurt comunicat aşteptat câteva ore şi care evoca un "incident (...) de-a lungul frontierei afgano-pakistaneze".
Potrivit generalului Jacobson, în cursul unei operaţiuni comune efectuate de armata afgană (ANA) şi ISAF în provincia orientală Kunar, la frontiera cu zonele tribale pakistaneze, "forţele de la sol" au cerut sprijin aerian.
"Este foarte probabil ca acest sprijin aerian apropiat, cerut de forţele de la sol, să fi cauzat pierderile" pakistaneze, a declarat el.
ANA şi ISAF "acţionau în apropierea liniei Durand şi, după cum se ştie, linia Durand nu este foarte bine delimitată peste tot" în această zonă, a explicat el, referindu-se la numele dat frontierei permeabile dintre Afganistan şi Pakistan.
Dacă se va dovedi, aceasta va fi cea mai gravă eroare a occidentalilor în Pakistan de la declanşarea operaţiunilor în Afganistan la sfârşitul lui 2001. Ea riscă să provoace o nouă criză între Islamabad şi Washington.
Guvernul pakistanez a calificat acest atac ca "inacceptabil" şi a decis să blocheze transporturile de provizii pentru forţa NATO din Afganistan care tranzitează teritoriul său, avertizând că acest incident "ar putea avea consecinţe grave asupra cooperării între Pakistan şi NATO".
Este "foarte probabil" ca aparate ale Forţei NATO în Afganistan (ISAF) să fi provocat moartea a 26 de militari pakistanezi sâmbătă, la frontiera cu Afganistanul, a declarat un purtător de cuvânt al ISAF, generalul german Carsten Jacobson, citat