Vladimir Putin va fi desemnat, duminică, oficial, candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, în cadrul unui congres al partidului său, Rusia Unită, desfăşurat la Moscova şi la care vor participa circa 11.000 de delegaţi, cu o săptămână înainte de alegerile legislative, scrie AFP.
În prezent premier, Vladimir Putin conduce partidul Rusia Unită, fiind de peste un deceniu omul forte al ţării, după două mandate la Kremlin (2000-2008).
În 24 septembrie, Medvedev a renunţat să candideze pentru un al doilea mandat şi a făcut cunoscut că Putin este candidat la prezidenţialele din martie.
Tot atunci, Vladimir Putin a anunţat că, după alegerile prezidenţiale, pe care mai mult ca sigur că le va câştiga, îi va încredinţa conducerea guvernului lui Medvedev pe care el l-a desemnat în 2008 să îi succeadă la Kremlin, în imposibilitatea de a candida pentru un al treilea mandat consecutiv, potrivit Constituţiei.
Actualul preşedinte Dmitri Medvedev este în fruntea listei pentru alegerile parlamentare de la 4 decembrie.
Sprijinul acordat premierului Putin şi preşedintelui Medvedev s-a erodat constant după ce atinsese un maxim înainte de criza economică din 2008 care a zguduit Rusia din plin.