Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sotul celei mai bogate romance, ironizat de celebrul actor Alec Baldwin din cauza unei petreceri de mega-fite. Vezi aici cu ce meniu sofisticat i-a socat John Paulson pe invitati

Publicat in Cancan, duminică 27 noiembrie 2011 ·

Într-un episod din luna martie, personajul Jack Donaghy, interpretat de actorul Alec Baldwin, a început să-i povestească personajului Liz Lemon (Tina Fey) cum a fost la celebra petrecere pe care John Paulson a dat-o la Manhattan Metropolitan Club. Istorisirea a avut şi elemente ficţionale, rod al imaginaţiei scenariştilor, însă a păstrat multe din ceea ce s-a întâmplat de fapt în noiembrie 2008.

Atunci, Paulson, de obicei un om cumpătat, a invitat peste 100 de investitori de la firma sa, Paulson & Co., la o megapetrecere menită să sărbătorească miliardele de dolari pe care le-au câştigat pariind pe colapsul imobiliar. Paulson şi-a răsfăţat invitaţii cu un meniu care conţinea, de exemplu, crabi uriaşi cu avocado şi costiţe de miel cu sos de tarhon. Pentru ca nu cumva să le stea mâncarea în gât distinşilor petrecăreţi, Paulson a angajat un somelier, care le-a oferit vinuri de 500 de dolari sticla. Şi aşa, la lumina lumânării, în toiul celei mai grave crize economice din anii '30 încoace, oaspeţii de la Metropolitan Club au făcut schimb de amabilităţi şi s-au felicitat reciproc pentru averile făcute de pe urma crizei imobiliare. Această petrecere a lui John Paulson a fost foarte controversată la vremea ei şi a fost considerată o lipsă de consideraţie pentru milioanele de americani care au rămas pe drumuri din cauza crizei.

Într-un episod din luna martie, personajul Jack Donaghy, interpretat de actorul Alec Baldwin, a început să-i povestească personajului Liz Lemon (Tina Fey) cum a fost la celebra petrecere pe care John Paulson a dat-o la Manhattan Metropolitan Club. Istorisirea a avut şi elemente ficţionale, rod al imaginaţiei scenariştilor, însă a păstrat multe din ceea ce s-a întâmplat de fapt în noiembrie 2008.

Atunci, Paulson, de obicei un om cumpătat, a invitat peste 100 de investitori de la firma sa, Paulson & Co., la o megapetrecere menită să sărb

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 11 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 11 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 11 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 9 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Eduard Hellvig: Am semnat astăzi adeziunea la PNL. Este nevoie ca liberalii să fie mai uniţi ca niciodată. România trăieşte un moment de răscruce

Mediafax acum 13 ore
• Fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, anunţă marţi, într-o postare pe X, că a revenit în PNL, partid care s-a resetat şi trebuie să se pregătească pentru viitor • Eduard Hellvig spune că nu candidează la vreo funcţie, ci vrea doar să susţină PNL şi d

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 8 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°