Am crescut cu filmele lui Louis de Funes și cu cele ale lui Fernandel și Bourvil, alți doi maeștri ai umorului francez. Am râs cât am putut la filmele acestora și m-am gândit că nația care i-a oferit restului lumii are un simț special al umorului. Evenimentele recente mi-au demonstrat că m-am înșelat. Și asta pentru că mi se pare o lipsă crasă de cultură elementară și de simț al umorului să faci ceea ce fac din ce în ce mai mulți idioți care se pretind staruri de televiziune în Hexagon, și anume să îi consideri pe români doar niște amărâți de cerșetori de care poți face haz cum îți permite inteligența, de obicei limitată.

Când l-am văzut pe tipul acela costumat în femeie maimuțărind un cerșetor român, n-am râs, ci m-am mirat de lipsa lui de informații. Și asta pentru că și eu am fost abordat, în Paris, de cerșetori români, care foloseau alte fraze decât acel "S'il vous plaît, Monsieur!". Acum, însă, după ce l-am văzut pe unul dintre francezii de modă nouă, bineînțeles de origine maghrebiană, care se spune că ar fi un mare umorist, deși prestația lui în filmele cu Asterix și Obelix era patetică, chiar m-am enervat. N-oi fi eu cel mai mare patriot român în viață, știu că avem mii de cerșetori români în toată lumea, dar asta nu îi dă nimănui, și cu atât mai puțin unui neica nimeni, dreptul să ne ia pe toți la grămadă și să ne pună aceeași etichetă. Ca și cum românul care le-a dat lecții de sculptură acelorași francezi, Brâncuși adică, ar fi fost cerșetor. Sau românul care le-a revoluționat teatrul acelorași aroganți din patria lui Moliere și Racine, adică Eugene Ionesco, ar fi fost și el tot un fel de cerșetor. Iar lista de români care le-au dat lecții prietenilor noștri francezi este foarte lungă. Pe de altă parte, cum ar fi dacă i-am considera pe toți francezii la fel de hoți precum compatriotul lor prins recent furând dintr-un supermarket românesc. Sau la fel de