Cu „Vinerea Neagră“, când produsele sunt vândute la preţuri minimale, comercianţii şi-au asigurat în avans profitul de Sărbători. Magazinele de produse electronice şi electrocasnice au fost cele mai căutate în weekend de vânătorii de oferte.
Pe internet, site-urile comerciale au fost inundate de anunţurile cu „reduceri-şoc“ pe care unele magazine le promiteau. Şi într-adevăr ieftinirile erau substanţiale în cazul unor produse, pornind de la laptop până la accesorii IT. Ca momeala să funcţioneze, scăderea de preţ era de peste 30% şi ajungea până la 80%.
Discountul, unde este discountul?
Constănţenii au vrut să profite de aceeaşi ocazie pentru a-şi cumpăra cele necesare sau pentru a-şi înnoi utilarea electro din gospodărie. S-au dus direct la magazine, să vadă pe viu minunea, dar surpriza a fost neplăcută pentru cei care urmăresc de ceva vreme astfel de promoţii.
„Nu înţeleg unde este discountul, din moment ce acum patru zile am fost aici, la dumneavoastră, şi obiectul pe care vreau să-l iau era la acelaşi preţ. L-aţi scumpit între timp şi acum îi puneţi eticheta cu reducerea? Ori e ofertă, ori nu e!“, se certau unii clienţi cu consultanţii de vânzări. Angajaţii refuzau să dea explicaţii despre manevra care a scumpit peste noapte, spre exemplu, un frigider care costa cu câteva zile înainte 1.800 lei, apoi apărea ca ofertă în „Vinerea Neagră“ ca redus de la 2.000 de lei.
Click pe imagini pentru a-i vedea pe cumpărători în goana după shopping!
Mai mult, multe dintre produsele aflate în ofertă nu se regăseau în magazine, comercianţii motivând că stocul promoţional s-a epuizat rapid în urma asaltului clienţilor ce a dus la o cerere fără precedent.
Stoc epuizat online
La Constanţa, principalul magazin de vânzare online Emag, aflat pe Bulevardul 1 decembrie la intersecţia cu strada Bucureşti, era mult mai plin ca de obicei de c