Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima imagine a sistemului solar Beta Pictoris surprinsă de un amator

Publicat in Gandul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Un astronom a reuşit să facă prima fotografie neprofesională a unui alt sistem solar cu ajutorul unui mic telescop aflat în curtea sa, relatează Daily Mail. Ralf Olsen, un fotograf specializat pe astronomie din Noua Zeelandă, a publicat fotografiile care înfăţişau discul rămăşiţelor şi prafului care se învârteau în jurul sistemului Beta Pictoris.

Sistemul solar, deşi este catalogat drept tânar, datează de 12 milioane de ani şi se află la 60 de milioane de ani lumină de sistemul din care face parte Terra. Imagini cu acesta au mai fost realizate şi de profesionişti, însă fotografiile făcute de Olsen au fost captate cu un telescop de 25 de centimetri, lucru care nu se credea posibil.

Cu toate acestea, fotograful a reuşit să capteze o imagine a unei stele similare şi să o elimine din poza sistemului Beta Pictoris, astfel încât pot fi observate detaliile orbitei. Primul pas a fost să strângă 50 de imagini cu Beta Pictoris, apoi a adunat imagini cu Alpha Pictoris, un sistem similar din punct de vedere al culorii şi luminii.

Având în vedere că imaginea nu era clară, a amestecat-o cu cea originală a sistemului Beta Pictoris, folosind un software de editare de fotografii. "Este prima fotografie surprinsă de un amator a acestui sistem. Trebuie să recunosc că este un sentiment special să fiu eu cel care a captat această imagine", a scris Ralf Olsen pe site-ul personal.

Micul observator al fotografului astronom se află în Titirangi, pe dealurile Waitakere Ranges, Noua Zeelandă. Această zonă este prielnică pentru realizarea fotografiilor astronomice, datorită lipsei poluării şi a prafului. (Sorina Ionaşc)

Un astronom a reuşit să facă prima fotografie neprofesională a unui alt sistem solar cu ajutorul unui mic telescop aflat în curtea sa, relatează Daily Mail. Ralf Olsen, un fotograf specializat pe astronomie din Noua Zeelandă, a publicat fotografiile

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 21 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 21 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 25 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 29 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 17 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 58 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°