Preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), prof. univ. dr. Marin Toma, a lansat, vineri, în cadrul unui important eveniment cultural, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, cartea intitulată ,,Drumuri prin memoria profesiei contabile", o secvenţă din istoria profesiei contabile din România.
"Cartea reprezintă o sinteză a ultimilor 20 de ani de profesie contabilă în România, de şcoală românească de contabilitate. Ideea de a scrie această carte a apărut la una din şedinţele de birou permanent, când unul dintre colegi a spus că am avut foarte multe evenimente în viaţă legate de această profesie şi că ar fi bine să le pun pe o hârtie. Partea gestionată de CECCAR a ajuns la un nivel superior de dezvoltare, este recunoscută în tot mediul economic şi social din România şi mai ales în plan internaţional, unde face parte din toate structurile, şi este întrebată în orice decizii luate la nivel global în profesia contabilă. În prezent, provocările mari sunt legate de incertitudinea economică, de faptul că în România încă nu s-a ajuns la nivelul de recunoaştere a contabilităţii şi a contabilului ca factor de creştere economică", a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele CECCAR, Marin Toma.
Emil Floriţă: Pentru profesia contabilă este o reuşită. Citind cartea, îţi deschizi orizonturile
Directorul executiv al CECCAR, Emil Floriţă, consideră că era nevoie de apariţia acestei cărţi. "Pentru profesia contabilă şi pentru experţii contabili din România este o reuşită, pentru că această carte aduce o împlinire a unui profesionist de excepţie din profesia contabilă românească. Evoluţia Corpului Experţilor Contabili a fost una de excepţie şi în perioada lui Grigore Trancu-Iaşi - şi poate chiar mai mare şi mai spectaculoasă în perioada în care se realizează profesia contabilă sub bagheta preşed