Omul de afaceri Ovidiu Sandor, dezvoltatorul proiectului de birouri City Business Centre, considera ca noua economie inseamna o intoarcere la unele principii de baza, care au fost ignorate in ultimii 10- 20 de ani.
“Ma refer la acele principii istoric dovedite a fi sanatoase, pe ale caror legi nescrise nu avem cum sa le sarim: valoarea reala a unui proiect, atentia la risc, planificarea pe termen mediu si lung, gandirea strategica. Toate acestea au fost insa negate in perioada care a precedat criza, iar neglijarea lor a contribuit la accelerarea ei”, subliniaza el.
Bancile sunt un bun exemplu in acest sens prin faptul ca au deviat de la a finanta proiecte sanatoase la a revinde capitaluri care nu le apartineau, continua Sandor. Insitutiile financiare nu au tinut cont de scopul creditului, ci au mizat doar pe acordarea acestuia.
“La nivel macroeconomic, ma astept la reglementarea investitiilor speculative. Rolul initial al bursei era acela de a sprijini sau dezvolta o afacere, insa intre timp a prevalat specula. Ori si la acest nivel, sunt convins ca vom reveni la substanta reala”, declara proprietarul de birouri.
In businessul propriu, omul de afaceri spune ca va continua sa lucreze urmand aceleasi principii pe care le-a aplicat si inainte, dar mai metodic si cu un plus de atentie pe fundamentare, concept, valoare adaugata si planificare. In niciun caz nu ne vom limita la a ne construi strategia pornind de la ideea ca va fi doar vreme mohorata. Cu o viziune clara, atentie la detalii, ochii atintiti asupra pietei si investitii intelepte, sunt convins ca vom face fata noilor rigori”, estimeaza Ovidiu Sandor.
In sectorul imobiliar, Sandor spune ca este destul de clar ca un proiect nou se va naste doar daca va avea un amplasament corect, ci daca va adresa o nevoie clar existenta in piata, iar dimensiunea sa va fi una logica in raport