Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se pierd zeci de milioane de euro

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 noiembrie 2011 ·

Primăria comunei Şimian şi Consiliul Judeţean Mehedinţi sunt pe cale să piardă pentru început aproape 20 de milioane de euro, iar în anul 2012 alte 50 de milioane de euro. Banii sunt veniţi pe un proiect european pentru amenajarea unui port turistic la intrare în comuna Şimian, iar ulterior reamenajarea Insulei Ada-Kaleh din mijlocul Fluviului Dunărea. Primăria Şimian, într-o şedinţă de consiliu local, a votat înstrăinarea terenului destinat portului turistic, iar acum autorităţile judeţului sunt în imposibilitatea de a pune în aplicare proiectul. „Din păcate, terenul respectiv aparţine Primăriei Şimian, iar Prefectura Mehedinţi nu poate să facă nimic din această poziţie. Am primit foarte multe reclamaţii de la diferite persoane care au avut sau au teren în zona respectivă şi care s-au trezit cu alţi proprietari pe terenul lor. În anul 2007 a fost dată o hotărâre de Consiliu Local la Şimian de trecere din domeniul public în domeniul privat, iar prefectul de la acea vreme nu a atacat hotărârea respectivă, lucru pe care eu nu l-aş fi lăsat aşa. Acum, primarul Ion Ghinescu se foloseşte de acea hotărâre şi împroprietăreşte pe toată lumea“, a declarat Ion Mîţu, prefect de Mehedinţi. Pe terenul de la malul Dunării, Primăria Şimian a avut de la început un interes ascuns. Vechii proprietari care au fost expropriaţi odată cu construcţia barajului PF I au fost omişi cu intenţie, iar împroprietăriţi au fost mai mulţi cetăţeni care nu au deţinut niciodată pământ în zona respectivă, proprietari care au vândut imediat la alţi doritori pământul. „Ce se întâmplă cu terenurile de la Şimian este cusut cu aţă albă chiar de primarul Ghinescu. Pământul respectiv dispare câte puţin peste noapte şi apar ca şi proprietari nume necunoscute care niciodată în viaţa lor nu au avut teren acolo. Suntem 14 familii care avem pământ prin moştenire în zona respectivă şi primăria a vândut efectiv cui

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°