Pe lângă estimările tot mai pesimiste legate de continuarea sau chiar agravarea crizei economice în 2012, un alt motiv de îngrijorare pentru populaţia cu venituri medii şi mici din România l-ar putea constitui, anul viitor, scumpirile de pe piaţa energiei, care vor atrage după sine un lanţ generalizat de majorări de preţuri. Astfel, după ce în acest an E-ON a solicitat de mai multe ori aprobarea majorării preţurilor pentru gazele naturale furnizate populaţiei, Hidroelectrica a solicitat şi ea majorarea, de anul viitor, cu aproximativ 50%, a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici.
2012 se anunţă anul scumpirilor
Scumpirile care însoţesc, de obicei, în România schimbarea de an ar putea să o ia razna, în ianuarie 2012, din cauza intenţiei de majorare a preţului energiei electrice furnizate populaţiei. În acest sens, Hidroelectrica a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei să permită majorarea, de la 1 ianuarie, a tarifelor reglementate la care compania livrează energia, cu până la 50%, din cauza creşterii costurilor. „Întotdeauna am livrat pentru sectorul reglementat sub preţurile comerciale şi chiar sub preţurile de producţie uneori. Obiectivul nostru este să livrăm populaţiei energie ieftină, dar nu la nivel de jumătate de preţ. Avem nevoie de acoperirea costurilor şi sper că vom fi înţeleşi. Noi am dori să creştem aceste preţuri cu până la 50%”,a declarat directorul general al companiei, Constantin Trihenea.
În prezent, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, compania fiind controlată de Ministerul Economiei. Compania vinde energie atât pe piaţa reglementată, cât şi pe cea concurenţială sau prin contracte bilaterale, atât în România (95,6% din producţie, în 2010), cât şi la export. Aproape 20% din producţia livrată anul trecut pe piaţa