Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, va face, marţi, o vizită oficială în Libia, MAE precizând că, în pregătirea vizitei, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România care intenţionează să îşi reia activitatea pe piaţa libiană sau să demareze proiecte noi, potrivit Mediafax.
MAE precizează că vizita va fi făcută la invitaţia autorităţilor interimare de la Tripoli. "Demnitarul român va fi primit de primul ministru al guvernului interimar, Abdurrahim Al-Keib şi va avea convorbiri oficiale cu omologul libian, Ashour Bin Khayal şi ministrul economiei, Taher Sharkes", menţionează MAE.
Potrivit ministerului, şeful diplomaţiei române va reitera sprijinul României pentru succesul transformărilor politice din Libia pe baza experienţei proprii în tranziţia de la dictatură la o societate liberă şi va expune disponibilitatea României de a participa la reabilitarea infrastructurii şi la reconstrucţia economico-socială post-conflict.
"Totodată, ministrul Baconschi va prezenta oferta românească de sprijin umanitar pentru răniţi şi copii afectaţi de război. În pregătirea acestei vizite, ministrul Baconschi s-a întâlnit la sediul MAE, luni, 28 noiembrie 2011, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România care intenţionează să îşi reia activitatea pe piaţa libiană, sau să demareze proiecte în acest spaţiu. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate şi unele probleme care afectează concretizarea acestor proiecte. Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a luat notă de elementele prezentate, urmând ca în cadrul convorbirilor cu oficialii libieni să transmită mesajul mediului de afaceri din România", afirmă MAE.
Vizita oficială la Tripoli a ministrului Afacerilor Externe are loc la puţin timp după anunţarea noului Guvern Interimar de la Tripoli - 24 noiembrie 2011.
Guvernul României a aprobat, la 27 octombrie 2011 urmare solicit