UPDATE: Senatorul PDL Vasile Blaga a fost ales în funcţia de preşedinte al Senatului, primind 69 de voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă". Două voturi au fost declarate nule.
"Mulţumesc tuturor senatorilor. O să fac tot ce este posibil pentru a-mi face datoria. Am convingerea că împreună vom reuşi să recuperăm din restanţele pe care le avem în procesul de legiferare. Îi mulţumesc domnului preşedinte Geoană pentru eforturile depuse în calitatea de preşedinte al Senatului", a spus Vasile Blaga.
"Grupul va ataca la Curtea Constituţională această decizie care încalcă practic dreptul PSD de a desemna o persoană la conducerea Senatului", a spus senatorul PSD Titus Corlăţean, adăugând ulterior că juriştii partidului vor face, marţi, demersurile necesare.
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că "astăzi a fost un moment în care ne-am lămurit de câteva lucruri. Dacă cei de la PDL sunt mai mulţi îşi impun părerea indiferent de lege. E clar că între PDL şi UDMR lucrurile se vor tranşa mereu pe interese şi pe funcţii". Victor Ponta a declarat că va contesta votul de azi la Curtea Constituţională.
"În acest moment asistăm la începutul sfârşitului celor doi lideri ai opoziţiei. Din păcate şi această funcţie ajunge la PDL. Domnul Corlăţean este extrem de slab calificat pentru această funcţie", a declarat fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană.
Pentru alegerea preşedintelui Senatului erau necesare 68 de voturi, adică majoritatea celor 134 de senatori prezenţi.
UPDATE. Votul secret cu buletine pentru alegerea noului preşedinte al Senatului s-a încheiat, parlamentarii exprimându-şi opţiunea pentru unul dintre cei doi candidaţi: Vasile Blaga - susţinut de partidele coaliţiei de guvernare şi Titus Corlăţean - propus de opoziţie, potrivit Mediafax.
Senatorilor le-au fost distribuite buletine de vot pe care erau înscrise numele celor