Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia, foarte aproape de colaps - Vezi consecintele asupra Europei

Publicat in Ziare.com, luni 28 noiembrie 2011 ·

Italia nu are nicio sansa sa-si refinanteze datoriile in valoare de 300 de miliarde de euro, scadente in 2012. In plus, costurile de finantare au devenit nesustenabile, singura solutie fiind un imprumut urias de la Fondul Monetar International (FMI).

Daca cineva inca crede ca Italia mai poate face un miracol ca sa-si salveze economia, atunci se inseala, scrie Business Insider.

Situatia actuala a acestei tari nu mai poate fi rezolvata prin interventie interna. Exista, insa, doua solutii. Fie Banca Centrala Europeana (sau, altfel spus, Germania) sterge o parte din datorie, o optiune fiind introducerea unor obligatiuni comune, fie FMI ii acorda Italiei un imprumut urias.

BCE a inceput de saptamana trecuta sa cumpere obligatiuni italiene, fara a avea efectul scontat, costurile de finantare ridicandu-se din nou la nivelul nesustenabil de 7%.

Cum BCE a esuat in aceasta privinta, doar FMI mai poate face ceva pentru Italia. Tara are nevoie de un imprumut urias, si, desi s-a vehiculat de curand ca ar primi bani de la aceasta institutie, acest lucru inca nu s-a adeverit.

Dobanzile la obligatiunile italiene s-au dublat in ultima luna, iar daca aceasta situatie nu va fi rezolvata, atunci Italia mai are doar 6 luni pana la un colaps financiar.

Eventualul faliment al Italiei ar distruge un numar ridicat de grupuri bancare mari, foarte expuse pe datoria publica a Guvernului de la Roma. Fara indoiala, acest scenariu va insemna reintrarea Uniunii Europene in recesiune si, ulterior, a intregii economii mondiale.

In 2012, Italia are de refinantat datorii in valoare de 300 de miliarde de euro.

Italia nu are nicio sansa sa-si refinanteze datoriile in valoare de 300 de miliarde de euro, scadente in 2012. In plus, costurile de finantare au devenit nesustenabile, singura solutie fiind un imp

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°