Interesul ridicat al cumpărătorilor a creat blocaje pe site-urile implicate în această campanie
În isteria creată de avalanşa de comenzi, au fost "strecurate" şi reduceri false
Retailerii românii se inspiră şi ei din ce văd peste ocean şi au împrumutat conceptul de Black Friday (Vinerea Neagră) a reducerilor, în care game întregi de produse sunt scoase la vânzare la preţuri reduse. Flanco şi eMag au anunţat că vor organiza această operaţiune din vânzări prin care speră să rupă piaţa, însă au reacţionat şi alţi retaileri. Cei din online au fost mai activi, iar Domo.ro, Koyos.ro, EvoMag.ro, PCgarage.ro au intrat în cursa reducerilor pe segmentul de electro-IT.
Vânzările realizate de unii retaileri au fost impresionante, fiind semnificativ mai mari decât în orice altă zi din an. Flanco anunţa spre finalul zilei de vineri, în jurul orei 17.00, că vânduse, la nivel naţional, peste 18.500 de produse, dintre care 4.600 în Capitală şi 13.900 în restul ţării, proporţia fiind de 25% din volum în Bucureşti şi 75% în provincie. Din datele retailerului parte a grupului de firme Asesoft, cele mai cumpărate produse erau electrocasnicele mari şi display-urile pe bază de cristale lichide (LCD), urmate de camerele foto. Adrian Olteanu, CEO Flanco, crede că această nouă practică în retailerul românesc va deveni o tradiţie şi în România.
Un alt membru al familiei Asesoft, grup condus de Iulian Stanciu, magazinul de echipamente IT eMag.ro, a participat de asemenea la această operaţiune, iar împreună cu cei de la Flanco au pus la bătaie un stoc impresionant de produse electronice, electrocasnice, IT, muzică, filme şi chiar jucării. La ora 18.00, în ziua de vineri, ultimul raport la eMag.ro anunţa 1,1 milioane de vizitatori şi circa 90.000 de comenzi, evaluate de reprezentanţii companiei la 8 milioane de euro. "Numai prin această acţiune, eMag şi Flanco vor c