Guvernul a decis anularea unei facilităţi pentru expaţii din România, pe care n-o mai aplică aproape nimeni. Paradoxal, măsura ar putea spori numărul rezidenţilor fiscali în ţară, cât timp menţinem cota unică.
De la 1 ianuarie 2012, străinilor rezidenţi în România nu le vor mai fi exceptate de la plata impozitului veniturile obţinute în străinătate, pe perioada primilor trei ani de şedere în ţară. Astfel, expaţii vor plăti impozit pe chirii, dobânzi şi alte investiţii realizate în străinătate în momentul în care şederea în România depăşeşte 183 de zile. Aceste ultime modificări au la origine o prevedere deja existentă, în condiţiile în care perioada celor trei ani de îndeplinire a condiţiilor pentru rezidenţa fiscală era în vigoare din 2004. Doar că acum, prin articolul IV din Ordonanţa de Guvern nr. 30/2011, se elimină această facilitate, respectiv trei ani în care veniturile internaţionale nu sunt supuse impozitării.
Potrivit Stelei Andrei, manager în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică al Ernst&Young România, era de aşteptat ca această nouă reglementare să fie introdusă în legislaţia naţională, cu atât mai mult cu cât condiţii similare, ba uneori chiar mai restrictive, sunt impuse străinilor şi în multe alte state. Cine sunt primii expaţi care vor îndeplini aceste noi condiţii? În primul rând, străinii care vin în România pe poziţii de management în companii multinaţionale. „Totuşi, rămâne de văzut care va fi nivelul veniturilor personale – şi nu vorbim aici despre veniturile de natură salarială sau alte venituri obţinute din România care erau impozabile în România – obţinute de către aceşti străini din străinătate şi care va ajunge subiect de impunere“, spune reprezentantul Ernst&Young. Astfel, e greu de estimat cât ar putea încasa statul din chirii şi din conturile bancare deschise în străinătate sau din tranzacţ