Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii fug de băncile europene însetate de finanţare care rămân cu active de mii de miliarde de euro greu de administrat

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 noiembrie 2011 ·

Fuga de risc a investitorilor forţează băncile euro­pene să renunţe la eforturile de a vinde credite, imobiliare şi ipoteci de mii de miliarde de euro, ceea ce lasă instituţiile de credit cu munţi de active pe care cu greu îi pot susţine, într-o perioadă în care creditorii caută cu disperare finanţare, iar criza pătrunde în sistemul bancar.

Obstacolele de care s-au împiedicat negocierile dintre bănci şi potenţialii cumpărători, firme de pri­vate equity, fonduri de hedge, bănci străine şi asi­gurători nu pot fi înlăturate cu uşurinţă, spun bancherii care iau parte la aceste discuţii. Impedimentele ameninţă capacitatea industriei bancare de a se salva de la colaps printr-o reducere în masă a gradului de îndatorare, scrie International Finance Review.

"Băncile europene au stat prea mult timp asigurând că totul este bine, când de fapt nu este aşa. Ele realizează încet că nu vor putea face ceea ce pieţele aşteaptă. Înaintăm încet către profunzimile crizei", afirmă un bancher american.

Unele dintre cele mai mari bănci europene, printre care BNP Paribas şi Société Générale, ambele din Franţa, s-au angajat recent să vândă din active. Băncile europene şi-ar putea reduce bilanţurile contabile cu 5.000 de miliarde de euro în următorii trei ani, pentru a întruni cerinţele europene de capital, sumă echivalentă cu 20% din PIB-ul regiunii, printr-un mix de vânzări, renunţări de active şi recapitalizări.

"Este o zonă calamitată. Nu m-ai putea face să cumpăr nicio bancă acolo", spune Paul Casson, direc­tor la Henderson Global Equities.

O combinaţie toxică de expunere mare la datoriile ţărilor europene cu probleme, îngrijorări legate de finanţare şi perspectiva tot mai apropiată a recesiunii în regiune lovesc puternic acţiunile băncilor şi astfel atractivitatea instituţiilor de credit în ochii investi­torilor. Titlurile băncilor din zona euro au scăzut cu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 11 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 33 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 57 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum o ora
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°