O serie de cursuri dedicate jurnalismului narativ, susţinute sâmbătă, de patru jurnalişti americani, dintre care doi laureaţi ai Premiului Pulitzer, în organizarea „Decât o Revistă”, au trezit un interes neaşteptat (pentru mine). Cele patru săli de clasă ale Universităţii Româno-Americane au fost pline cu jurnalişti sau profesionişti din media, care au savurat expozeurile – chiar aşa supra-condensate cum a trebuit să fie.

Mi s-a oferit posibilitatea de a participa la două dintre cursuri.

Laurie Hertzel, care este jurnalistă (Senior editor, critic literar la Minneapolis Star Tribune), dar şi scriitoare, ne-a citit câteva nestemate din colecţia sa personală de articole ilustrative pentru ideea de jurnalism narativ.

M-a fascinat unul construit pe ideea că poţi „scoate apă din piatră seacă”. Folosind cuvintele potrivite, „aşezate” la locul potrivit.

Subiectul pare forţat – 99,99% dintre jurnalişti nu ar fi văzut în faptele respective o ştire: o femeie de 60 de ani loveşte cu maşina mortal o căprioară şi este devastată de acest incident.

Totuşi, un jurnalist de la Pittsburgh Post-Gazette a narat întâmplarea de o manieră care nu lasă loc dubiilor: era o ştire! Cu un amendament din partea mea: era o ştire acolo, în SUA.

Am întrebat-o pe Laurie Hertzel dacă, în opinia ei, subiectele sunt universale, dacă articolul citit ar fi suscitat acelaşi interes oriunde – în Germania, Anglia sau România, ca şi în Statele Unite. Răspunsul a venit „Categoric da! Un articol bun se bazează pe valori universal valabile”. Mă aşteptam la acest răspuns şi am obiectat, arătând că, pe măsura descreşterii nivelului de bunăstare, setul de valori al unei naţiuni se schimbă. Ca atare, sunt convins că, oricât de bine ar fi fost scris, subiectul „moartea căprioarei” nu ar fi fost o ştire în România.

Alex Tizon, laureat Pulitzer, ne-a vorbit despre portretizări, depre