Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confruntări între forţele NATO din Kosovo şi sârbi

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Doi militari ai Forţei NATO din Kosovo (KFOR) au fost răniţi de gloanţe în cursul unui incident care s-a produs luni dimineaţă în nordul Kosovo, a declarat un purtător de cuvânt al KFOR.

„Manifestanţii sârbi au utilizat arme de foc uşoare şi au rănit doi soldaţi", a declarat Dan Harvey, contactat telefonic. „Cei doi soldaţi au fost spitalizaţi şi nu avem informaţii despre starea lor deocamdată", a precizat Harvey.

O tentativă reuşită a KFOR de a înlătura o baricadă din apropierea localităţii Zupce, în nordul Kosovo, a provocat confruntări cu localnicii sârbi.

KFOR a recurs la gaze lacrimogene şi a utilizat tunuri cu apă împotriva manifestanţilor, mai multe tiruri de armă fiind auzite.

„Confruntările continuă, manifestanţii utilizează arme de foc uşoare şi aruncă pietre împotriva soldaţilor KFOR, care ripostează cu tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc", a adăugat Harvey.

Prezenţa vameşilor aflaţi în subordinea autorităţilor de la Priştina la două puncte de trecere între Kosovo şi Serbia, Brnjak şi Jarinje, a provocat tensiuni în nordul Kosovo, sârbii din regiune ridicând baricade pentru a protesta faţă de decizia autorităţilor kosovare.

Ei au refuzat până în prezent să îndepărteze aceste baricade, aşa cum le-au cerut KFOR şi Misiunea Uniunii Europene în Kosovo (EULEX), în numele libertăţii de circulaţie.

Această reluare a tensiunilor intervine înaintea unei reuniuni cruciale, miercuri, la Bruxlles, între negociatori sârbi şi kosovari, care urmează să discute şi despre statutul celor două puncte de trecere aflate în litigiu.

Belgradul nu vrea ca aceste puncte de trecere să fie considerate posturi de frontieră, deoarece Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 52 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 21 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°