O echipă mare câştigă şi când joacă prost. Asta ar putea fi explicaţia perfectă a oficialilor de la CFR Cluj, după ce echipa feroviară s-a impus cu 1-0 pe terenul Voinţei Sibiu. Doar că alb-vişiniii nu au jucat prost, ci poate cel mai prost în acest sezon şi au beneficiat şi de ajutorul imens al arbitrului Radu Petrescu, care a luat o decizie hilară în a doua repriză. După un 0-0 plictisitor până în minutul 74, chiar dacă sibienii au jucat în 10 oameni de la începutul părţii secunde, portarul clujenilor, Antonio Beto, presat de către Iulian Popa, a degajat greşit până la Răzvan Dâlbea, care a marcat în poarta goală.
CFR a urcat pe doi
După ce a văzut că a comis-o, portughezul din poarta CFR-ului s-a făcut că a fost faultat de către Popa, a căzut ca împuşcat pe gazon şi l-a făcut pe Radu Petrescu să ia, probabil, cea mai proastă decizie a carierei sale. Acesta a anulat golul lui Dâlbea, iar după 10 minute, timp în care l-a eliminat şi pe Camora, de la CFR, a acordat o "indirectă", corect de această dată, oaspeţilor. Renan Garcia a marcat un gol norocos şi decisiv în cele din urmă pentru o victorie nemeritată, dar extrem de importantă în clasament pentru CFR. Clujenii au urcat pe locul al doilea, în timp ce sibienii au bifat al optulea eşec de până acum şi, în funcţie de rezultatele meciurilor de luni, pot cădea pe un loc retrogradabil în clasament. O echipă mare câştigă şi când joacă prost. Asta ar putea fi explicaţia perfectă a oficialilor de la CFR Cluj, după ce echipa feroviară s-a impus cu 1-0 pe terenul Voinţei Sibiu. Doar că alb-vişiniii nu au jucat prost, ci poate cel mai prost în acest sezon şi au beneficiat şi de ajutorul imens al arbitrului Radu Petrescu, care a luat o decizie hilară în a doua repriză. După un 0-0 plictisitor până în minutul 74, chiar dacă sibienii au jucat în 10 oameni de la începutul părţii secunde, portarul clujenil